CURSA INGERILOR !!!

MAI 2015

 

A venit si ziua de 3 mai . Asteptam cu nerabdare aceasta cursa, avand in vedere ca la Maratonul Nisipului am alergat legat de alte persoane si am simtit un regret puternic deoarece am terminat cu resurse .
Cursa de azi se desfasoara astfel pleci de la linia de start si dupa 30 de minute pleaca de la START o masina ce vine dupa tine, iar in momentul in care te depaseste ai iesit din concurs, interesul fiind acela de a alerga cat mai mult pana te prinde masina din urma .

Am format echipa ALERG pentru AUTISM MAREA NEAGRA, impreuna cu sotia mea Cristina si cu Florin fratele meu, ne-am urcat in masina si am tinut-o in glume pana la Bucuresti, fiecare avand un pronostic pt distanta pe care o va alerga. Pronosticurile au fost urmatoarele: Cristina (10-11 km ), Florin (11-12 km) si eu speram la 15 km .

De alergat distanta de 15 km nu este o problema pentru mine, dar trebuia sa o alerg cu o viteza ridicata sa nu ma prinda masina, la Maratonul Nisipului am alergat cu pace de 6.20 / km (pace inseamna timpul pe 1 km) .
Acum speram sa pot alerga mai bine decat la Maratonul Nisipului si sa scad pace-ul de la 6.20 la 6.00 pentru a putea parcurge cei 15 km .
Super ceasul meu de fitze Garmin s-a stricat fix cu o saptamana inainte de competie, dar Cristina a renuntat la ceasul ei de alergare si mi l-a dat mie (Multumesc Cristina), ea a alergat fara ceas . Oricum Cristina mi-a dat o lectie de viata a alergat racita, cu un genunchi umflat, iar fiecare pas reprezenta un cutit de durere, dar a rezistat eroic mai bine de 10 km, pana a ajuns-o masina din urma .

In conditiile in care anul trecut Mihaela Radulescu a reusit sa alerge 8 km. Florin a alergat si el foarte bine si a ajuns pana la 11 km, reusind un pace mai bun decat la Maratonul Nisipului.
Era sa uit Cristina a plecat si cu o intarziere de 3 minute fata de mine deoarece a fost inclusa intr-o grupa ce a plecat mai tarziu . A inceput cursa, am dat drumul la ceas si ma gandeam la toate strategiile de curse pe care le citisem pe net inainte si toate recomandau “sa alergi in ritmul tau”, doar un sfat gasit intr-o carte de alergare spunea ca cea mai buna strategie este “sa alergi tare la inceputul cursei si atunci cand simti ca numai poti sa alergi si mai tare”.

Evident ca am ales strategia sa alerg tare si in forta de la inceput, ce rost are sa ma menajez, e cursa oficiala si trebuie sa scot toate atuurile pe masa . Primul km l-am alergat cu un pace de 4.30-4.40, in conditiile in care obiectivul meu era pace-ul de 5.40 (cu cat mai mic cu atat mai bine), dar era clar pentru mine ca in ritmul asta bateriile vor ceda repede . Insa a fost ciudat ca pe urmatorul km am pastrat ritmul de alergare. Era o alergare de totul sau nimic .

La 3 km am avut surpriza sa se lipeasca de mine Gabriela Szabo si am alergat langa ea pret de cateva sute de metri, dar ritmul ei era un pace de 4.20, totusi prea mult pentru mine si am lasat-o sa se duca. Bine am facut. Mai tarziu am depasit-o la km 10 si ulterior am aflat ca a rezistat pana la km 11 .

Primii 5 km au fost haiosi deoarece pe margine erau din loc in loc cativa rromi, care nu spuneau absolut nimic, a fost prima data in viata cand vazut tigani tacuti (no offence).

Primul punct de hidratare a fost la km 5, uimirea mea mare, a fost ca foarte multi alergatori pur si simplu s-au oprit pe loc ca sa se racoreasca, sa manance felii de portocale sau ciocolata . Am fost un pic bulversat si am pierdut secunde bune sa alerg printre ei . Din alergare am smuls 2 pahare cu bautura isotonica si o felie de portocala. Am fost dezamagit, toata munca mea se pierduse in ambuteiaj, am baut din alergare cele 2 pahare si am dat bice mai departe, dar din pacate pace-ul era deja la 5.00.
Ma simteam excelent, alergam usor, pulsul un pic mai mare decat mi-l propusesem, dar era evident ca daca mentineam ritmul acesta cei 15 km ii voi spulbera .

Pe la km 6 am trecut printr-un lan de rapita, mirosea extraordinar de frumos, chiar se merita sa opresti masina si sa simti parfumul lanului de rapita .
La km 8 am trecut pe langa un caine mort pe marginea drumului, a fost cumplit deoarece 1 km am avut in minte doar mirosul de animal putrezit.

Usor usor m-am apropiat de pct de alimentare de la km 10, deja stiam lectia si a fost mult mai bine, recunosc organizarea a fost excelenta, nu am auzit comentarii aiurea. Punctele de hidratare au fost superdotate.
Dupa km 10 deja pace-ul meu era in jur de 5.10 si stateam bine, ma simteam proaspat cu chef de alergare si forta in picioare, sincer nici nu aveam curaj sa sper ca voi putea sa depasesc cei 15 km planificati.

Ma gandeam ca poate ceasul meu imi indica gresit, era timpul prea bun si am intrebat un alergator cu ce pace alerga si mi-a confirmat ca pace-ul meu de 5.10 era adevarat.
Nu ma gandisem nicio clipa ca voi depasi granita celor 15 km, dar acum deja imi faceam strategia despre ce voi face dupa km 15.

Am ajuns si la al 3 pct de hidratare cu pace-ul undeva la 5.15, dar atata timp cat era sub 5.40 era excelent .
A fost haios cand am trecut de km 15 mi-am facut cruce moment remarcat de toti cei adunati acolo si au exclamat cu totii

Autismul Doamne ajuta”
Dupa Km 15 chiar am inceput sa alerg relaxat, imi indeplinisem obiectivul, acum putea sa vina masina sa ma prinda din urma.

Pe la km 16 m-am lipit de un tip ce-mi placea cum alearga si mi-am propus sa alerg impreuna cu el cat ma tin picioarele si fara sa-mi dau seama m-am strecurat pana la km 17, dar deja pace-ul era undeva la 5.22.
Pentru prima data la km 17 am auzit in spate o voce ce anunta la megafon terminarea cursei, pentru cei din spatele meu, atunci eu si noul meu tovaras de alergare am inceput sa alergam ca in filmul “7 Pacate”. Un voluntar de pe margine vazand modul cum alergam ne-a calmat si ne-a comunicat ca masina e totusi la 4 km in spatele nostru .

Am continuat alergarea dar simteam deja ca ruperea de ritm m-a costat resurse importante, atunci m-am hotarat brusc sa aplic tactica atunci cand simti ca cedezi si nu poti alerga . Alergi si mai tare . Pur si simplu asta am si facut, am inceput sa fortez .
Am ajuns la Km 18, dar masina o simteam si mai aproape, atunci am realizat ca daca tot am batut drumul pana aici,
de ce naiba sa nu fac o aroganta si sa fortez pana la km 20 .
Tipul cu care alergam cot la cot impingea tare bine in picioare si imi placea ritmul lui, erau momente cand trecea in fata mea, dar eram pur si simplu hotarat sa ma lipesc de el ca timbrul pe scrisoare, cu orice risc cred ca l-as fi tras si de tricou, dar de el nu ma desparteam .
Am alergat in ritmul asta fara mila pana la km 19 cand surpriza, am gasit punctul de hidratare mai devreme, nu am pierdut timpul cu apa, sucuri si alte prostii, aveam tot timpul din lume sa beau apa dupa cursa.
Obiectivul meu era borna KM 20, altceva nu ma interesa, masina o simteam tot mai aproape, am intors capul curios sa vad unde este, dar un voluntar mi-a strigat de pe bicicleta “Nu te intoarce pierzi timpul” .

Dar era din ce in ce mai greu, atunci mi-am spus ca e momentul sa bag tactica deja cunoscuta si sa o iau la goana. Am inceput sa alerg cu picioarele sus, ma simteam ca un kenian, am fortat si sincer daca inima ar fi putut sa-mi bata obrazul ar fi facut-o .
In plin fuleu am depasit KM 20, am rasuflat usurat, atinsesem un obiectiv la care nici nu visam, pur si simplu am uitat de oboseala, de efort, de totul. Doar alergam . Dupa inca 400 de m de alergare am simtit masina chiar in spatele am intors capul si am vazut-o pe Mihaela Radulescu care era amuzata de ambitia mea de a nu ma lasa depasit de masina si mi-a strigat “ Hei pe bune trebuie sa te mai si opresti”

Au fost in total 20,4 km alergati, am mers pana la autocar inca 1 km pe jos, iar toti cei din jurul meu vorbeau de maratoane si sute de km alergati si am simtit ca am alergat cot la cot cu niste oameni a caror principala preocupare este alergarea .
M-am intalnit la autocar si cu tipul cu care am alergat pe ultimii 5 km, a venit la mine si ma astepam sa ma traga de urechi ca m-am tinut scai de el, dar el mi-a spus textual ”Daca nu ma trageai dupa tine nu ajungeam la km 20. Multumesc” Acum ce rost avea sa-i mai stric impresia buna despre mine cand eu fusesem ferm convins ca el ma trasese dupa el. Am zambit complice si ne-am felicitat reciproc.

Dani Otil si Carmen Bruma au alergat 18-19 Km !
Medaliile primite sunt superfrumoase .

 

 

Save